Denumirea de Rumba este un termen generic ce acopera o mare varietate de nume (i.e., Son, Danzon, Guagira, Guaracha, Naningo) a unei muzici sau dans din vestul Indiei. Semnificatia exacta variaza de la o insula la alta. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, „Son-ul” era un dans popular al clasei medii din Cuba, fiind o varianta rafinata mai lenta a Rumbei. Si mai lent este „Danzon-ul”, dansul bogatasilor din Cuba in care se fac pasi foarte mici, femeia producand o foarte usoara basculare a soldurilor prin indoirea si intinderea alternativa a genunchilor.

Exista doua surse ale Rumbei, una spaniola si alta africana. Dar dezvoltarea principala a avut loc in Cuba, desi au existat dezvoltari similare si in alte insule din Caraibe si in general din America Latina.

Influenta Rumbei a aparut in secolul XVI-lea, o data cu importul sclavilor negrii din Africa. In folclor, rumba este in esenta mimarea unui act sexual foarte rapid cu miscari exagerate ale soldurilor, cu o atitudine senzuala agresiva din partea barbatului si o atitudine defensiva a femeii. Muzica este formata din batai intrerupte (stacatto beat) sustinute de miscari expresive ale dansatorilor. Instrumentele acompaniatoare incluzand maracas, clavecin, marimbola si tobe.

Rumba americana este o versiune modificata a Son-ului. Prima incercare serioasa de introducere a ei in SUA, a fost facuta de catre Lew Quinn and Joan Sawyer in 1913. Zece ani mai tarziu liderul formatiei, Emil Coleman a adus muzicieni si dansatori de Rumba in New York.

In anul 1925 cand Benito Collada a deschis clubul El Chico in Greenwich Village, si-a dat seama ca new-york-ezii nu stiau nimic despre Rumba.

Adevaratul interes pentru muzica Latino a inceput insa abia in ultima parte a anilor 1920, cand Xavier Cugat a format o orchestra specializata in muzica latino-americana. Mai tarziu in anii 1930 Cugat canta la renumitul hotel Waldorf Astoria din New York, avand cea mai remarcabila orchestra a acelor vremuri.

Dansul a aparut in 1935 in filmul „Rumba”, un music-hall superficial, in care George Raft juca rolul unui dansator ce castiga mostenitoarea (Carol Lombard) prin limbajul universal al dansului.

Introdus in Europa s-a bazat mult pe entuziasmul si abilitatea interpretativa a profesorului londonez Monsieur Pierre, care in anii 30 impreuna cu partenera sa Doris Lavelle a popularizat adevarata versiune a Rumbei Cubaneze, in Londra.

In 1955 a fost recunoscuta oficial, dupa multe discutii, versiunea Rumbei Cubaneze.

Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 25-27 masuri pe minut

Senzuala, subtila si pasionanta, rumba este numita „perla dansurilor latino-americane”, fiind un dans al iubirii si suferintei. Se caracterizeaza prin miscari ample ale bazinului si unduiri elegante ale bratelor, avand o melodicitate lirica, poate chiar un anumit melo-dramatism.

Astazi multe din figurile de baza au pastrat vechea poveste pasionanta de dragoste in care femeia incearca sa domine barbatul cu ajutorul farmecului sau feminin. In coregrafiile reusite va exista intotdeauna un element de „tachinare si fuga”, barbatul fiind ispitit si apoi respins.

Pentru partenera miscarile cele mai atractive sunt cele de bazin, in timp ce partenerul isi foloseste intregul trup pentru a-si impresiona si domina partenera. Din pacate, la finalul dansului el nu reuseste niciodata.

Rumba a fost si a ramas spiritul si sufletul muzicii si dansului latino-american. Ritmurile fascinante si expresivitatea corpurilor facand din Rumba unul din cele mai populare dansuri latino-americane.